où sont les neiges d’antan?

Pare ironic sa ma decid sa scriu acest post, pe care il am in minte de ceva timp, abia in noaptea in care pana si in Bucuresti ninge din greu. Ironic si nu neparat, pentru ca afirmatia nu are nimic in comun cu zapada de afara, ci cu cea dinauntru.

Ce nu ne-a spus autorul nemuritoarei interogari, magistrul Francois Villon, e ca atunci cand ii dai unui om spatiu, ii dai si timp. De fapt, dai valoare timpului sau, pe care il indemni sa il petreaca in spatiul tau. Cand acesta lipseste, nu-i de mirare ca si timpul ninsorii merge haotic si esueaza sa mai provoace emotia de odinioara. Adica zapezile de acum nu sunt sub cele de odinioara, ci sub propriile noastre asteptari. Pentru ca, totusi, sunt 600 de ani de cand ne miram ce s-a intamplat cu ele.

Eu cred ca ele nu au avut nici timp, nici spatiu. Si asta pare cel mai neprietenos scenariu. Eu cred ca nu a nins niciodata, nici pe strazile Parisului, nici la marginea Bucurestiului, eu cred ca a nins doar in noi pentru ca asta am vrut sa visam. Si ca ceea ce deplangem nu e un trecut pe care nu l-am trait niciodata, ci un prezent care nu seamana cu nimic din ce ne-am imaginat noi odinioara viitorul. Am luat-o pe alte cai, mental, ne-am construit o realitate in care a nins ca in basm, sub blanda ingaduinta de batran senil a constiintei noastre, treaza, dar prea fascinata pentru a se putea opri. Si atunci cand am vazut mocirla din jur, ni s-a parut doar, si poate numai o clipa, ca am trait, candva, zapezi din acelea cat casa, dar de un alb pur si stralucitor, cum numai intamplarile lucrurilor nepetrecute pot pastra.

Ce nu mi-e inca limpede e daca putem sa ajungem cumva acest reper, daca putem sa facem astazi in jurul nostru atata lumina incat noi, tot noi, dar peste ani, sau poate chiar altii – doamne, abia asta un ideal! – sa-si aminteasca de lumina asta ca de cea de odinioara. Care, iata, nu mai este si in a carei speranta de reintoarcere traim. Nu sunt deloc sigur, dar e singura sansa : pentru noi nu o sa ninga niciodata ca odinioara, dar daca am zbura am putea face sa ninga pentru altii. Ca acum.

P.S. : ca unica asemanare cu poetul, nici eu nu ma refer catusi de putin la precipitatiile sub forma de lapovita si ninsoare de la ora asta. pentru ele, inmh.ro

P.P.S. : ma gandesc sa incerc sa scriu o data pe saptamana cate un astfel de post. daca credeti ca ar merita, va rog, dati-mi un semn.

~ de ghadralex pe 10/12/2012.